Ads 468x60px

marți, 3 noiembrie 2015

...tragedia din București (apel)





Noaptea semnelor de întrebare


               
               Datorită faptului că am fost întrebat de mai mulți, ori pe internet, ori față în față și deoarece am auzit vorbindu-se peste tot despre acest subiect, am decis să spun câteva lucruri despre această noapte tragică din capitală. Nu am scris mai repede deoarece am asistat la o înmormântare a unei tinere despre care voi scrie în viitorul apropiat.

               Ca de fiecare dată, după orice tragedie care se întâmplă se trezesc oameni să comenteze...unii într-un fel, alții într-altul. Unii poate nici nu au legătură, alții judecă, o parte contrazice altă parte și se uită esența existenței noastre pe pământ. Consider că nu mai avem de făcut nimic pentru cei care au fost acolo, doar să arătăm dragoste frățească, să ne rugăm pentru familiile greu încercate, pentru tinerii care poate vor rămâne desfigurați sau cu semne vizibile, pentru părinții care și-au pierdut copiii (cineva declara că și-a pierdut singurul copil), pentru copiii care și-au pierdut mama ș.a. Am uitat ce este compasiunea, ca popor, ne-am unit să comentăm acest subiect și am auzit/citit diverse afirmații de genul: Cine i-a pus să fie acolo? Ce căutau? Ceea ce au căutat au găsit! și mă întristează foarte mult aceste întrebări retorice.
               Ca și creștini, cred că am uitat că praful de pe picioare nu trebuie scuturat oricând și să întoarcem spatele deoarece am omis să dăm ajutor, să sprijinim și să propovăduim pe Hristos în orice lucru. Știu că voi fi criticat de unii pentru aceste rânduri, însă este timpul trezirii peste România!
               Da, e doliu național! Faptul că am văzut unitate între oameni pentru a dona sânge sau bani, am văzut declarații ale patronilor de cluburi că-și vor închide afacerile, am văzut medici salvatori care în disperarea lor găseau soluții pentru a salva este un lucru uimitor. Mulți stau în fața televizorului sau citesc presa tot mai interesați de câți mai sunt în viață și se așteaptă listele celor decedați. Tot poporul este oprit în loc. Se vorbește, se discută, dar nu vreau să se judece.
               Cineva declara că putea să fie acolo, dar nu a reușit să facă schimb de tură la lucru. O mamă își caută fiul din spital în spital și nu-l găsește. O alta și-l plânge în stradă. Prietenii victimelor vin și aprind lumânări, alții își încurajează prietenii să fie tari că totul va fi bine și că se vor vedea la spital. Șanse de supraviețuire pentru ceilalți? Dumnezeu știe...

               Îmi doresc ca Dumnezeu să întărească familiile greu încercate și cer fierbinte ca fiecare dintre noi, cei care ne numim creștini de orice culoare să ne rugăm Domnului pentru aceștia!
Rămâneți în pace!
               

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu